Start pentru Romanian PR Award


Înscrierile la cea de-a 8-a ediţie a competiţiei Romanian Public Relations Award încep astăzi, 18 august, şi se vor încheia pe 7 septembrie 2010. Cele mai bune proiecte înscrise în cele 9 secţiuni de concurs vor fi premiate cu ocazia Galei PR Award, în seara zilei de 6 octombrie, la Palatul Parlamentului. 30 profesionişti de relaţii publice, nume sonore ale PR-ului autohton şi internaţional, asigură jurizarea competiţiei.

“Anul 2010 nu a debutat într-o notă deosebit de optimistă pentru mediul de afaceri, în general, şi pentru breasla comunicatorilor, în particular. Cu toate acestea, există suficiente motive de optimism cu privire la perspectivele relaţiilor publice în viitorul apropiat. O mai mare transparenţă, autenticitatea sporită cerută de consumatori şi alţi stakeholderi, accentul pus pe dialog – toate aceste tendinţe se manifestă în favoarea relaţiilor publice. Noua secţiune a competiţiei ‘Social Media for PR’ precum şi categoriile deja consacrate oferă profesioniştilor de relaţii publice ocazia de a-şi promova performanţele în domeniile în care s-au impus.”, a declarat Thomas Achelis, preşedintele Forum for International Communications.

Persoane fizice şi juridice, companii, organizaţii non-guvernamentale şi agenţii de PR îşi pot înscrie campaniile la secţiunile: Comunicare corporatistă, Comunicare pentru administrarea riscurilor, a crizelor şi a oportunităţilor, PR pentru marketing, Social media pentru PR, Comunicare internă, Responsabilitate socială, Organizaţii non-guvernamentale. Societate civilă, Comunicare în domeniul public, Buget - / creativitate +. Studenţii concurează la categoria Junior PR Award.
(more…)

Post to Twitter Tweet This Post

Postat de Gabriela Matei

Citeste mai mult

Publicitate la minut(e)

A atrage atentia consumatorului este o provocare in sine. A o sustine timp de 30 de secunde e si mai greu. Ce se intâmpla daca spotul depaseste barierele traditionale de timp? Exemplele celor care au avut curajul sa experimenteze pe aceasta linie arata ca, daca povestea construita in jurul brandului este suficient de interesanta, nu exista motive de ingrijorare.

Kraft Foods a lansat un film de 27 de minute pentru promovarea batonului de ciocolata cu lapte Lacta in Grecia. Philips a incheiat un parteneriat cu Ridley Scott Films pentru a crea Parallel Lines, o serie de filmulete ca parte a unei campanii globale pentru a promova experientele oferite de noua sa gama de televizoare. Absolut Vodka a lansat un spot de 15 minute cu cân ta retul Jay-Z. Nike, in colaborare cu agentia Wieden & Kennedy din Tokio, a venit cu un spot de trei minute. Si exemplele pot continua. Tot mai multe branduri international dau semne ca vor sa comunice cu consumatorii si prin spoturi ce depasesc limitele deja clasicelor 30 de secunde.

Moda pare sa fi ajuns si in România, Vodafone lansând ceea ce se considera a fi cel mai lung spot din istoria “democratica” a televiziunii românesti. Operatorul de telefonie mobila a anuntat acoperirea nationala pentru Internetul mobil pentru 90% din populatia României la viteze de pâna la 21,6 Mbps printr-un spot de aproape 3 minute, difuzat in prime time pe PRO TV si Antena 1. In esenta, nu este vorba de un spot in sensul cu care ne-am obisnuit pâna acum, ci de un filmulet de prezentare a unui eveniment real. Cei doi tineri care apar in spot chiar s-au casatorit pe munte si pe net. Ce inseamna toate aceste schimbari in durata spoturilor si forma de rezentare a povestilor? Am putea oare sa tragem concluzia ca se apropie de final suprematia spotului de 30 de secunde?

Citeste mai multe in editia tiparita a revistei Biz, distribuita in retelele Inmedio si Hiparion.

Post to Twitter Tweet This Post

Postat de Gabriela Matei

Citeste mai mult

Cum sa creezi un brand puternic

Pentru a construi un brand este nevoie de timp, dar acesta ofera avantaje atat producatorilor, cat si consumatorilor. Notorietate, loializarea consumatorilor, calitatea produsului sunt cateva aspecte importante pentru orice brand. Iata zece pasi prin care poti dezvolta un brand puternic:

>> Stabileste clar segmentul de piata pe care doresti sa patrunzi. Nu este momentul de timp pentru a-ti risipi resursele si timpul. Energia trebuie canalizata catre un segment definit obiectiv.

>> Documenteaza-te asupra pietei, concurentilor si produsului care vrei sa devina brand. Cu cat cunosti mai bine piata si concurentii, cu atat vei putea face mai bine fata provocarilor care pot aparea. (more…)

Post to Twitter Tweet This Post

Postat de Marta Usurelu

Citeste mai mult